Dacă doriți ca programul dvs. să efectueze operații utile, trebuie să aibă capacitatea de a stoca informații. După cum poate știți, de fiecare dată când executați un program, sistemul de operare încarcă instrucțiunile programelor în memoria RAM a calculatorului. În timp ce rulează, programul stochează valori în locațiile de memorie utilizând variabile, așa cum în matematică X si Y stochează o valoare, fiind astfel variabile.
De exemplu, să presupunem că aveți un program care printează un document. De fiecare dată când executați programul, acesta va afișa o casetă de dialog care va cere numele fișierului și numărul de copii pe care doriți să le imprimați. Când introduceți aceste informații, programul stochează valorile introduse în anumite locații de memorie. Pentru a ajuta programul să găsească aceste locații de memorie unde au fost stocate aceste date, fiecare locație de memorie are o adresă unică. Pentru că pot exista miliarde de astfel de adrese, ținerea evidenței fiecărei locații poate fi foarte dificilă.
Pentru a simplifica stocarea de informații, programele software definesc variabile. Acestea sunt nume pe care programul le asociază cu unele locații din memorie. După cum numele variabilă sugerează, valoarea pe care programul o stochează în aceste locații pote fi modificată în timpul executării acestui program. Fiecare variabilă este definită de tipul său, care spune computerului cât de mult de memorie are nevoie pentru a stoca acel tip de date și ce operații poate programul efectua asupra datelor respective.
În exemplul nostru anterior, programul care imprimă documentul ar trebui să aibă o variabilă numită numeFisier (care stochează numele fișierului pe care doriți să îl imprimați) și o altă variabilă numită numarDeCopii (care stochează numărul de copii pe care doriți să le imprimați). În interiorul codurilor dumneavoastră veți face referire la variabilele voastre după numele lor. De aceea, ar trebui întotdeauna să dați variabilelor dvs. nume semnificative (spre deosebire de matematică, unde acestea sunt întotdeauna numite X sau Y… cine naiba este acest X?!).
De obicei, în aplicațiile noastre de consolă, vom declara variabilele imediat după începutul funcției Main, înaintea instrucțiunilor programului nostru, astfel:
Programul următor vă arată cum să declarați trei variabile de tip întreg (variabile care pot stoca valori întregi, cum ar fi 1, 3, 4, 11, etc):
Fiecare variabilă este definită de tipul său, care definește cantitatea de memorie de care acea variabilă are nevoie și setul de operațiuni ce pot fi efectuate asupra sa. Pentru a defini o variabilă de tip integer (numere întregi), programele C# utilizează tipul int. După ce ați declarat o variabilă (ceea ce înseamnă să indicați programului tipul și numele ei), puteți atribui o valoare acestei variabile (cu alte cuvinte, puteți stoca date în ea).
În limbajul academic, o variabilă este definită ca un nume pe care programul îl asociază cu o locație de memorie.
Conceptele explicate în această lecție sunt prezentate și vizual, ca parte a următorului videoclip:
Tags: variabile